Dan Petrescu a trimis săgeți către conducerea CFR Cluj, după ultimele investiții ale luI Gigi Becali, care tocmai l-a achiziționat pe Andrea Compagno.
Pentru atacantul italian care măsoară 1.95 metri, patronul FCSB a plătit nu mai puțin de 1.5 milioane de euro celor de la FC U Craiova, o sumă imensă pentru nivelul actual al fotbalului românesc.
Întrebat în cadrul conferinței de presă premergătoare meciului cu FC Voluntari dacă nu și-ar fi dorit și el un fotbalist precum Compagno, cel care este golgheterul la zi al Superligii, Petrescu a replicat cu o întrebare retorică: „Cât a costat?”
Astfel, tehnicianul campioanei a acuzat faptul că echipa sa nu investește în transferuri la nivelul lui Gigi Becali, cel care a scos din buzunar peste 3 milioane de euro numai în schimbul celor doi fotbaliști.
„Cât a costat?”, a întrebat Petrescu. „Un milion și jumătate”, i s-a răspuns. „Mulțumesc! Și Miculescu cât a costat?”, a revenit Petrescu. „Și el un milion și ceva”, l-au lămurit reporterii. „Mulțumesc!”, a fost ultima replică.
În cadrul conferinței, Dan Petrescu a discutat și despre eșecul suferit duminică, scor 1-3, acasă, cu Farul Constanța. A fost a doua înfrângere consecutivă suferită pe teren propriu în campionat de către ardeleni, lucru neîntâlnit în ultimele sezoane.
„Sunt supărat după ultimul rezultat. Chiar dacă n-am fost pe bancă, tot eu sunt antrenorul. Nu mi-a căzut bine. Sunt scuze care sunt normale, dar nu le acceptă nimeni asta-i realitatea. Mă gândesc că a venit prea repede acel meci după euforia calificării în grupe, după două zile și ceva, nici măcar trei.
Mai mult, a fost o oră nepotrivită pentru CFR. De câte ori jucăm la ora 4, 5, 6, cam niciodată nu ne iese. Cred că suntem obișnuiți să jucăm seara. Plus că au fost și schimbări multe”, a adăugat Petrescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER